Angajații români, mai puțin productivi decât alții. Care sunt motivele, de fapt

de: Iulia Kelt
31 05. 2024

Florin Dănescu, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), a adus în atenție faptul că productivitatea muncitorilor români este de trei ori mai mică decât media europeană, situându-se în jurul valorii de aproximativ 15.000 de euro pe an.

Dănescu a evidențiat că România se află la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) raportat la numărul de locuitori.

Deși IMM-urile reprezintă motorul principal al economiei românești, cu contribuții semnificative la valoarea adăugată la Produsul Intern Brut și la volumul locurilor de muncă, există îngrijorări cu privire la cantitatea și calitatea acestora, atunci când vorbim despre modul în care își fac angajații treaba, scrie adevarul.ro.

IMM-urile sunt pe minus

Dintre cele aproximativ 540.000 de IMM-uri existente în prezent în România, aproximativ 35% au un capital negativ, ceea ce reflectă o situație structurală precară în cadrul acestui sector economic.

În ceea ce privește productivitatea muncitorilor din sectorul IMM-urilor, Dănescu a subliniat că aceasta este mult sub media europeană, situându-se în jurul valorii de 14.500 – 15.000 de euro pe an, comparativ cu media europeană de 47.000 de euro.

Angajații nu se simt motivați să „dea totul”

Această discrepanță semnificativă în productivitate poate afecta competitivitatea economiei românești și poate încetini progresul său pe termen lung.

În plus, Dănescu a adus în discuție inclusiv impactul regulamentelor și cerințelor legale asupra sectorului bancar și a întreprinderilor în general.

El a menționat că băncile sunt adesea implicate în implementarea unor cerințe stricte de conformitate, care pot crea uneori o percepție negativă în rândul publicului, mai ales atunci când vorbim despre angajați.

Cu toate acestea, el a scos în evidență importanța respectării acestor cerințe într-o societate în continuă schimbare și a susținut necesitatea unui parteneriat între bănci și stat în vederea promovării unor principii etice și sustenabile în industria financiară și în economie în ansamblu.

În plus, angajații s-ar putea să se simtă lipsiți de motivație din cauza salariilor care nu sunt nici pe departe asemănătoare cu cele din alte țări ale Europei.